Nu suntem totuna cu mintea noastra, suntem mult mai mult decat ea.

Nu toate gandurile sunt ale noastre, multe sunt mostenite. Spuneam si intr-un articol anterior, ca am moștenit de la strămoși anumite programe. Simtim activitatea acelor programe in momentul cand ne vin gânduri de nicăieri si ne încearcă totodata emoții apăsătoare. Cum ne putem da seama ca un gand provine de la un program moștenit? E foarte simplu. Fii observator la o întâlnire cu mai multe rude. Atunci ai posibilitatea sa vezi ca multi vor avea aceleași „principii” „credințe”. Spre exemplu, vei putea auzi: ” banii se câștiga greu”, afirmație cu care cei mai multi vor fi de acord. „In viata trebuie sa lupți, ca sa realizezi ceva”, „azi sunt fericit, dar maine ce-o fi?” ” Prea cu foc am ras, sigur urmează sa plâng”. Iti sunt cunoscute aceste afirmații? Si mie. Asta pentru ca vorbim si de moșteniri de neam, de tara etc. Fiecare loc are vibrația lui. Fiecare familie are programele ei. Sunt convinsă ca si tu, ca si mine, ai vazut familii prospere, de la bunici pana la nepoti. Si ai gândit: „Ce noroc au!”. De asemenea, cu siguranța ai vazut familii cărora nimic nu le iese, sunt pline de necazuri, si ti-ai spus un gand: „Doamne, cat ghinion pe familia asta!”. Se întâmpla asta pentru exista credințe, programe, temeri, frici care s-au tot perpetuat in neam. Eu am facut exercițiul menționat mai sus, si am vazut ca atat eu, cat si surorile mele, verii mei, mătușile etc., avem cam aceleași frici, temeri, ganduri. Daca înainte ma supăram pe mine ca imi treceau prin minte anumite gânduri negative, deși eu sunt pozitiva, acum, dupa multe cercetări si cărți citite, experimente, am învățat sa-mi accept gandurile, sa nu ma mai tem de ele, ca sa pot sa încetez rularea programelor. Noi nu suntem gânditorul din spatele gândurilor si nici nu trebuie sa ne identificam cu mintea noastra, spune
Eckhart Tolle in cartea „Puterea Prezentului”. Tehnicile si explicatiile din acesta carte, m-au ajutat sa fac „pace” cu mintea mea si sa devin observatorul ei. Am spus si intr-unul dintre articolele anterioare, ca trebuie sa ne observam gandurile, ca sa putem sa ne dam seama care sunt gandurile perturbatoare. Astazi, am spus si despre exercițiul pe care trebuie sa-l facem pentru a ne identifica gandurile mostenite care ne împiedica sa manifestam iubire, fericire si împlinire. Buuuun, dupa ce observam si identificam, ne apucam de lucru. Adica începem sa ne transformam. Mai bine zis, sa transformam gandurile si credințele limitatoare, in ganduri si credințe înălțătoare si care sa ne aducă împlinire. Autoarea Louis Hay descrie in cărțile sale „Cum sa-ti vindeci viata” si „Afirmații pentru viata”, tehnici pe care le putem face pentru a face transformarea despre care vorbeam. Pe scurt, dupa ce identifici o credința limitatoare, spune afirmații contrare, pozitive. Exemplu: credința: banii se castiga greu. Afirma : din totdeauna banii vin usor la mine. Este simplu, insa trebuie perseverenta. Trebuie ca macar 6 luni, in fiecare zi, de 21 de ori sa spui afirmația. De ce de atâtea ori si atata timp? Ei bine pentru ca, s-a demonstrat științific ca atat durează pana dobândim noi neuroni. Așadar, trebuie sa profitam de acest lucru si sa ajutam acesti noi neuroni sa creeze rețele neuronale cu programe si credințe pozitive.

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

 

 

 

 

Pesimiștii nu trăiesc, doar supraviețuiesc.

De ce nu reușesc in viata pesimiștii?
Pentru ca nu vor nimic cu adevărat. Pentru ca nu au credința.
Pentru ca nu-si recunosc potențialul.
Pentru ca energia lor e concentrata pe negativ: nu am, nu pot, n-am cum, nu exista, e greu.
Pentru ca nu vad lumina.
Pentru ca spun: niciodată n-am avut, n-am putut, n-am reușit.
Pentru ca spun si cred: e prea frumos sa fie adevărat.
Pesimiștii nu se gândesc ca n-au avut si n-au putut pentru ca n-au vrut si n-au crezut. Ei dau vina pe soarta. Soarta nu le-a dat, soarta i-a împiedicat, soarta le e scrisă in cenușiu. Ei nu cred ca doar noi putem alege atat culoarea cat si ce se scrie in soarta noastra. Le lipseste voința, dorința, dar mai presus de toate credința. Așteaptă sa primească de la soarta bucurii fara un minim de efort personal. Nu fac nici macar efortul de a gandi, de a crede, de a-si imagina si de a-si exprima visele, dorințele. Primesc ce investesc. Cred in neputința, primesc piedici. Nu cred in minuni, nici nu au parte de ele. De fapt, pesimiștii nu trăiesc, ci doar supraviețuiesc. De trăit, traiesc doar cei care cred, care spera, care isi doresc si care vad lumina chiar si in bezna. Dragilor, trăiți va rog!

Spune-le celor dragi cat de mult ii iubesti, pentru ca avem de toate, dar n-avem timp!

Am fost învătați ca suntem slabi daca spunem te iubesc. Am fost învătați ca nu trebuie sa ne arătam iubirea ca sa nu li se urce la cap celor cărora le spunem. Am fost învătați ca pe copii trebuie sa-i pupam doar in somn, ca altfel nu ne asculta. Pe scurt, am fost învătați ca iubirea o simti tu pentru tine, si nu trebuie spusa in gura mare, iar de arătat trebuie s-o arăti rar. Mai ales generația parinților noștri a învățat asta. Si bineinteles, părinții ne-au transmis si noua. Si culmea, nu spunem „te iubesc” exact persoanelor pe care le iubim cel mai mult: parinților, fraților, copiilor. Am observat ca generația mea a reușit sa mai spargă aceasta „bariera”, ceea ce este un lucru îmbucurător, copiii noștri primesc programe cognitive înfloritoare, vor fi capabili sa-si arate iubirea. O vor face fara teama, fara rezerve. Asa si trebuie, pentru ca avem de toate, dar n-avem timp. Redau in continuare un articol pe care l-am scris in momentul in care am realizat cat de important este sa spui „te iubesc” la momentul potrivit.

Avem de toate! N-avem timp! El niciodată nu a fost prietenul nostru. El trece si ia cu el momentele, oamenii. Ne ia tot ce am iubit, ce n-am iubit, ce ne-a placut si ce nu ne-a placut. Trebuie sa profitam de el. El se măsoară-n clipe, zile, ani. Eu la ani ma gândesc acum. La anii de care puteam sa profit si n-am facut-o. Puteam sa-mi arat iubirea si n-am facut-o. O simțeam, dar de arătat sau de spus, n-am arat-o si n-am spus-o. N-am facut-o cu gândul la clipele viitoare si la anii viitori. Ma gandeam ca peste câteva clipe, câteva zile, câțiva ani voi reuși sa rup barierele si sa-mi arat iubirea fata de omul de langa mine. N-am profitat o clipa de momentul prezent. Simțeam iubirea fata de el, dar am așteptat alte momente, in care sa pot sa i-o arat, sa i-o spun. Si n-am reușit s-o fac. N-am reușit pentru ca timpul mi l-a luat. Iubirea a ramas si parca-i mai mare ca oricând. Ce fac acum cu ea? Cum sa i-o arat? Cum sa i-o spun? Ea a fost tot timpul, de ce n-am arătat-o atunci cand el era? De ce nu i-am spus-o atunci? Am atata iubire pentru el. I-o spun acum, încerc sa i-o arat, dar pe el nu-l mai am, sa pot sa-i vad fericirea cand ii spun te iubesc, cand il imbratisez. Timpul mi l-a luat. Mi l-a luat fara sa ma anunțe si fara sa-mi dea răgaz sa i-o spun, sa i-o arat. Mi l-a luat, si cred ca el n-avea habar cata iubire am pentru el. Simt ca mi se frânge inima de-atata iubire si dor. Acum il caut in orice. In frunze, in păsări, in adiere de vânt, in orice. Poate, poate ii trimit cumva iubirea s-o simtă, s-o audă. Te iubesc, tatutule(tata)!Tot timpul te-am iubit. Iarta-ma ca nu ti-am spus-o si iarta-ma ca nu ti-am arătat-o in fiecare clipa! Am avut atata timp, si n-am facut-o. Nu m-am bucurat de tine, de noi, asa cum ar fi trebuit. Ma rog acum in fiecare clipa, sa te mai vad, sa te mai întâlnesc macar o data si sa-ti spun îmbrățișându-te, cat de mult de iubesc. Tu, cititorule, fa-o acum! Nu lasa sa treacă clipele, zilele, anii crezând ca ai timp sa le spui oamenilor dragi cat ii iubesti. Spune-le acum! Avem de toate, dar n-avem timp.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Bucura-te acum! Timpul nu se-ntoarce.

Opreste-te din tot ce faci acum si simte fericirea! Da, esti fericit. Nu cauta cu gândul in viitor sau in trecut ca sa gasesti fericirea. Cauta-ti in suflet, in inima. Fericirea este in tot ce simti. Uiti ca ti-ai dorit si ai tânjit dupa oameni, situații, lucruri. Le-ai obținut. Si ce-ai facut? Ai inceput sa tânjești din nou, dupa alți oameni, alte situații, alte lucruri. Le-ai obținut si pe acestea. Si ce-ai facut din nou? Iar te-ai pus pe cautare, iar ai dorințe. Dar bucuria? Dar fericirea? Le-ai gasit? Le-ai simțit? Nu! Nu pentru ca nu ti-ai dat voie. Au fost tot timpul in fata ta, in mintea ta, in sufletul si inima ta. Dar tu nu te-ai oprit. Nu le-ai simțit. Nu le-ai trăit. Opreste-te din tot ce faci si bucura-te! Da-i voie fericirii sa iasă la lumina. Ai tot ce ti-ai dorit, acum 5 ani, acum 2 ani, acum 1 an si acum 1 minut. Privește si simte omul de langa tine, prietenii, casa, job-ul, pasiunile. Ia-ti din ele fericirea, pentru ca pe toate ti le-ai dorit si acum le ai. Valorizează ce ai in prezent, nu-ti construi fericirea pe momente, situații si lucruri viitoare! Esti atat de fericit, dar habar n-ai. Rătăcești ca un nebun in haosul dorintelor. Fericirea e in noi si-n tot ce facem. Dorește-ti multe, insa trăiește-ti prezentul! Respira si gândește-te la tot ce ai si la ce simti. Bucara-te de fiecare om, situatie, lucru. Simte-le pe toate la momentul lor, acum. Timpul nu se-ntoarce niciodata, nici macar ca tu sa simti fericirea. Nu e in trecut, nu e in viitor, fericirea e acum.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Vrei să fii fericit? Trăiește în prezent! 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că dacă trăiești în trecut sau în viitor, nu vei cunoaște fericirea, echilibrul, siguranța. De ce? Păi din trecut, cel mai adesea, iti vor reveni amintiri neplăcute. Explicația este că acestea au un impact mult mai mare asupra conștiinței, decât o au amintirile bune. Și nu pentru că ai fi tu selectiv, ci pentru că noi suntem făcuți să fim fericiți și împacați cu noi, iar în momentul în care ceva disturbă echilibrul nostru, rămâne în suflet o amprentă, ca să nu spunem o gaură neagră. De ce nu putem fericiți trăind în viitor? Pentru că intervine nesiguranța. Și e normal să fii nesigur, cu oarece temeri, pentru că viitorul e necunoscut. Chiar dacă pășim cu încredere,  iși fac simțită prezența și temerile. Vreau sa subliniez sintagma: pășim cu încredere. Deci, în timp ce pășim, încrederea e cu noi. Exact aici este soluția fericirii. Fericirea nu e destinație, cum bine spunea cineva zilele trecute, fericirea e parcursul. Fericirea este în pașii pe care îi facem. Iar pașii îi facem în prezent. Așadar, bucură-te de tot ce ai, de tot ce trăiești, asculti, mănânci, vezi. Trăiește-ti prezentul! Fii recunoscător pentru tot ce ai! Se spune că recunoștința aduce cu ea mai multe lucruri pentru care poți fi recunoscător. Si dacă ceva te nemulțumește în prezent fă ceva azi și schimbă, împlinește și mulțumește ca și cum l-ai fi împlinit deja. Mulțumește azi, și vei avea mâine! Spune „multumesc!” din suflet la fiecare pas pe care îl faci și simte sentimentul de recunoștință. Repetă în fiecare zi: tot ce viața îmi poate da mai bun îmi aparține acum. „Gândiți-vă la binecuvantările prezentului – din care fiecare om are multe – și nu la nefericirile trecutului – din care toți oamenii au câteva” Charles Dickens
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.