Vegan Apple&Cinnamon Rolls


Salutare,

Sa știți ca desertul este la gust precum arată. Eu zic ca arată senzațional. La gust? E divin!!! Știți ca eu ii fac poftele printului, dar trebuie sa recunosc ca nu uit nici de ale mele. Aveam așa o pofta de cinnamon rolls, dar cu tot cu toppingul aferent. Da, topppingul acela cu crema de brânza sau de iaurt. Da, nu mâncam lactate, dar sunt oameni care se gândesc și la noi, cei ce nu mâncam lactate de origine animală, și au scos pe piața un iaurt vegan. Joyurt! Exact așa este. Te umpli de veselie când îl savurezi. Are gust de iaurt, e foarte fin și cel mai important, este sănătos. Are cea mai curata eticheta de iaurt vegan. Pana si ambalajul este ales cu grija, din sticla, nu plastic. Nu, nu este cel mai scump de pe piața, ci este cel care chiar își merita banii. Da! Le fac reclama gratuit pentru ca merita. Astfel de oameni merita susținuți. Eu, mămica unui băiețel cu alergie la proteina laptelui de vaca, am așteptat și am sperat ca veni un astfel de moment: sa creeze cineva un iaurt pe care sa-l pot da cu încredere copilului. Cei de la Rawckers au îndrăznit și au reușit. Felicitări și mulțumim! Și acum sa revin la rețeta mea:

  • Ingrediente: 
  • 1 cana cu apa calda 
  • 3 cani cu faina albă de grâu 
  • 2 lingurițe drojdie uscata 
  • 2 linguri zahar tos
  • 1 lingura ulei de floarea soarelui 
  • 1 praf de pudra de vanilie
  • 1 praf de sare 
  • Umplutura: 
  • 1 mar mare
  • 1/4 unt de caju 
  • 3 linguri de zahar brun
  • 1 lingurița scortisoara Ceylon 
  • Topping: 
  • 1 iaurt de caju Rawckers 
  • 2-3 lingurițe de zahar pudra
  • 1 praf de pudra vanilie sau
  • 1/4 lingurița esența de vanilie 

Mod de preparare:
Puneti intr-un castron încăpător apa calda, zaharul și drojdia. Lăsați compozitia 5 minute pentru a se activa drojdia. Adaugati uleiul, vanilia, praful de sare și treptat faina. Frământați puțin pana compozitia nu mai este foarte lipicioasa. Lăsați la crescut aluatul pana își dublează volumul.

Cât creste aluatul, pregătiti umplutura răzuind marul și amestecându-l cu untul de caju, zaharul și scortisoara.

Când aluatul a crescut suficient, presărați faina din belsug pe blatul de lucru și pe aluat, pentru a-l întinde intr-o foaie de maxim 1 cm. Aveți grija sa nu se lipească aluatul de blat, de aceea, in permanenta sa fie presărată faina. Pe foaia de aluat repartizați umplutura, rulați și taiati rondele de 1-2 cm.

Puneti rondelele pe tava tapetata cu hârtie de copt și dați-le la cuptorul preincins la 180 de grade pentru 40 de minute.
Topppingul îl pregătiti punând in iaurtul de caju, zaharul pudra și vanilia. Amestecați pana se topește zaharul.
Când rondelele s-au răcit puțin, stropiti-le din belsug cu iaurt. Pofta mare!
P.S I-am făcut și printului fără zahar câteva mini rondele. Nu m-a răbdat inima. ❤️

 P.S 2 Dacă aveți nevoie de îndrumare, va rog sa-mi scrieți aici sau pe Pagina de Facebook: “ Orizonturi culinare pentru alergici”, la care va îndemn sa va abonați dacă vreți sa descoperiți Rețete noi. 


!!!Conform dreptului de autor, copierea și distribuirea rețetelor fără citarea sursei este interzisă.

Lasă un comentariu